Varza de Bruxelles

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, n-aş avea ce povesti, într-o ţară demult uitată, dintr-o epocă îndepărtată, o-ntâmplare mai ciudată .... dezvăluită mie, cu mărinimie, de Înălţimea Sa, Împăratul peste zarzavaturi.
- Te-ai spălat pe dinţi? Îmbrăcată-i pijamaua cu fluturi de arginţi? Atunci ascultă cum odată demult, demult, varza de Bruxelles îşi confunda suratele cu nişte furnicuţe.
Cum? V-aţi putea întreba. Păi, drept să vă spun, chiar dacă nu mă veţi crede, era
de trei ori mai înaltă şi lată decât varza banală. În ciuda dimensiunii, era de o modestie proverbială, dar pentru că pe atunci era puţin amară, lumea evita s-o servească la masă şi o dădea numai animalelor drept hrană delicioasă.
Toţi îşi băteau joc de darnica-i împlinire, de la boabele verzi ascunse-n teci, unde locuiau câte cincizeci, până la cele lubeniţe înroşite de-atâta stat la soare, cât era vara de mare.
Of! Un nume atât de nobil, de frumos şi un trup atât de hidos! S-ar fi vrut zveltă ca un pătrunjel, dar ce să se facă dacă Cel de sus o-nzestrase cu aşa armură de poveste? Îi venea să se pitească de ruşine în cel mai ascuns cotlon sau în Babilon, să n-o mai recunoască surioarele din grădina-mpărătească. Dar cum?
Iată c-a venit o zi în care, sărmana, a fost aşa de supărată încât toate caloriile ei au început să să se topească şi a devenit mică, mică, dar tot rotundă, chiar dacă pitică, încât puteai mânca douăzecişidouă deodată, dacă avei o lingură supradimensionată.
Odată cu întâmplarea a venit şi o fericire atât de mare încât a devenit, pe loc, delicioasă.
De unde ne dăm seama că puterea sentimentelor este mai mare decât ne putem imagina.

Şi am urcat pe-o buturugă
c-o foaie de varză drept glugă
că ploua c-o mare minciună
povestea mea de noapte bună!