Blestemul peştilor

A fost odată, ca niciodată, într- o perioadă-ndepărtată când peştii încă trăiau pe uscat asemenea celorlalte dobitoace: mamifere, orătănii şi acarieni, pe atunci adevăraţi academicieni. Prieteni buni, voinicii se ajutau la nevoie, de bunăvoie, cu cea mai mare plăcere. Iar asta nu e doar o părere, cum se-ntâmplă azi.
Ştiţi şi voi că nimic pe lumea asta nu este inutil. Fiecăruia îi dăduse Domnul din prima clipă o îndeletnicire, tot lucrul sau fiinţă cât de măruntă e deprinsă de ursitori a-şi căuta rostul şi a fi de folos din zori pân’ la cântători sau doar într-o anume împrejurare prin care trece orişicare. Aşa şi vieţuitoarele acestei planete fără de pereche.
Nu toate erau doar muncă, agoniseală şi pricopseală. Da’ de unde! Nuuu! Uite, după ce-şi isprăveau treburile, seara, se strângeau laolaltă şi-şi puneau tot felul de întrebări, despre vânt dacă-i arogant sau doar extravagant şi stele, dacă-s chiftele sau ciorchine de mărgăritar la Domnul în galantar, ori poate cireşe desenate de-un creion fermecat de-un vrăjitor înaripat. Între timp, albinele se-ntreceau cu glumele, ielele, aiuritele, folosind acuarelele, decolorau curcubeele iar cu andrelele berzele împleteau bălţile. Cârtiţele deschiseseră o discotecă iar licuricii aprindeau candelele. Şi câte şi mai câte. Dacă le-aş înşira toate n-aş mai pleca până s-ar îneca iarna-n primăvară şi vara s-ar topi în mustul toamnei aurii.
Într-o zi, o văcuţă bălăioară, mă rog, ca toate de pe la noi, mugi:
- Vai, ce frumoase sunt stelele! Nu există nimic pe lume mai frumos ca ele. Peştii când auziră, s-au umflat în solzi şi, vanitoşi cum erau, s-au revoltat şi au început să certe, aşa muţeşte, doar ştiţi că nu au glas, biată surată ce-i privea nevinovată.
Auzind sfada, Dumnezeu a lovit cu toiagu-n pământ cu gând să pedepsească pe însolzaţi cei îngâmfaţi. Sau măcar să-i sperie. Ceea ce nu s-a întâmplat. Dar a creat marea.
Azi când peştii privesc în sus, spre lună, tot ce văd este propria lor reflecţie. Nouă, muritorilor de rând, ne-a dăruit fumuseţea şi freamătul oceanelor iar stelelor cea mai minunată oglindă.