Călina

A fost odată ca niciodată, o fată frumoasă, pe nume Călina. Era înaltă şi subţire, cu obraji ca puful, mâini de catifea şi ochii de mure. În fiecare zi se ducea pe câmpia de lângă livada de cireşi. Era acolo şi un mic lac cu apă cristalină, dincolo de care se intindea pădurea, cât vedeai cu ochii. Mergea acolo să strângă flori pentru mama ei. Ar fi vrut să-i strângă şi cireşe, căci tocmai erau bune de mâncat, dar livada era păzită de un fioros ciclop cu trei capete.
Într-una din zile, pe când culegea flori, trecu pe lângă ea un prinţ falnic, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, cu o sabie la brâu şi un arc uriaş pe spate. Văzând-o tristă pe frumoasa domniţă, o întrebă :
- Cine te-a supărat, frumoasă fată ?
Ridicându-şi faţa cu ochi înlăcrimaţi şi arătând spre ciclopul care păzea livada, fata spuse :
- Mama mea e tare bolnavă şi aş vrea să-i duc câteva cireşe.
Prinţul se duse repede la ciclop şi-l provocă la luptă. Acesta, speriat, căci era blând din fire, spuse:
- De ce vrei să lupţi cu mine?
- Vreau să-i dau tinerei domniţe câteva cireşe pentru mama ei bolnavă.
- Îţi dau un coş de cireşe pentru un coş cu flori! spuse repede ciclopul.
- Dar de ce nu-ţi culegi singur flori?
- Păi, nu e limpede ? Când vreau să culeg o floare, aceasta se frânge între degetele mele mari. Şi sunt atât de multe şi frumoase.
Prinţul îi spuse Călinei dorinţa ciclopului şi înţelegerea pe care o făcuse cu acesta. De atunci Călina a avut câte cireşe a dorit. Iar ciclopul s-a pricopsit cu o poreclă “ Floricică”, pentru că făcea schimb de cireşe pentru flori.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea.