Pământ magic

Trăia la noi în oraş un brutar şi povestea lui vreau să v-o spun acum. Scund de statură, avea chipul blajin cu ochi strălucitori, obraji îmbujoraţi şi gura deprinsă să râdă, deasupra căreia se lăfăia o minunăţie de mustaţă neagră-neagră. Din mâinile lui ieşea cea mai gustoasă pâine pe care muritorii au mâncat-o vreodată. Veneau oameni de la kilometri depărtare ca să-i cumpere pâinişoarele şi să se bucure de dulceaţa lor astfel încât i se dusese vestea brutarului nostru.
În fiecare seară, plecam de la moara prietenului meu aşezată la marginea oraşului, unde lucram pe vremea aceea, îi duceam făină şi primeam în schimb o pâine mare şi proaspătă, mai pufoasă decât spuma laptelui şi mai gustoasă decât nectarul zeilor, pâine de care mă bucuram împreună cu familia mea.
Ce să mai lungesc vorba! Chiar împăratul, auzind de măiestria brutarului nostru, vru să-l cunoască şi să afle dacă magia pâinii se datora mâinilor acestuia sau făinii din care era făcută. Căci şi el avea la palat brutari, cei mai buni din ţară dar pâinea lor nu i se părea neobişnuită. Şi ce se gândi el? Când brutarul fu adus în faţa lui, îi ceru să facă două pâini: una din făina adusă din cămările palatului, iar alta din făina pe care o primea de la mine. Rotofeiul brutar fu de acord şi se puse imediat pe lucru. După ce termină, se prezentă în faţa împăratului cu cele două pâini: cea făcută din făina primită de la palat era aşezată pe un talger de aur, iar cea făcută din făina măcinată în moara noastră era aşezată modest, pe un talger din lemn de brad. Măria sa gustă şi din una şi din alta şi-şi dădu seama că pâinea de pe talgerul de lemn era mult mai gustoasă. Ba chiar nu se putea opri să ciugulească din ea. Porunci atunci să-i fie adus dinainte cel care îl aproviziona pe brutar cu făină.
M-am înfăţişat împăratului, puţin speriat, puţin surprins de cererea lui, ştiindu-mă un om simplu.
- Tu eşti cel care-i aduce zilnic făină acestui brutar? mă întrebă el.
- Da, împărate. Dar de ce m-aţi chemat în faţa Luminăţiei Voastre?
- Pentru că….. şi începu a-mi povesti de-a fir a păr testul la care-l supuse pe brutar.
Mă luminai la faţă şi-i spusei zâmbind:
- Măria Voastră, nu făina este magică ci pământul acesta pe care creşte un grâu precum aurul, moara care-l macină, dar şi brutarul care pune câte un strop de suflet în fiecare pâine pe care o frământă.
Împăratul, uimit îl numi pe brutar mai mare peste toţi brutarii palatului iar pe mine, morarul curţii împărăteşti.
Şi-ai fost şi tu pe acolo, sunt sigur, şi ţi-am dat o pâine caldă, pufoasă şi gustoasă. Nu-i aşa ?

Şi-ncălecai pe-o căpşună
Şi vă spusei o minciună,
Sau poate o snoavă bună
S-aveţi toţi poftă bună !



Iunie - Septembrie 2006