Şoricelul de aur

A fost odată ca niciodată un şoricel năzdrăvan. Era atât de prietenos şi drăgălaş încât până şi doamnele îl simpatizau şi îi dădeau micuţului de mâncare cu mână lor. Vestea despre el ajunse până la urechile regelui care porunci să-i fie adus deîndată.
Giumbuşlucurile şoricelului îl fermecară pe măreţul rege, aşa că porunci fierarului să-i facă o armură pe măsură iar lemnarului să-i ridice o frumoasă căsuţă de lemn. Îmbrăcat în armura de cavaler, şoricelul îşi ocupă bucuros locuinţa confortabilă, ba chiar am putea spune luxoasă.
În scurt timp, regina observă că regele îi acorda mai multă atenţie şoricelului decât ei. Îmbufnată, începu să uneltească în fel şi chip cum să scape de el. Nici capcanele, nici pisicile aduse special, n-au reuşit să rezolve în vreun fel problema. Firea mândră a reginei nu putea să accepte că un şoricel, fie el şi năzdrăvan, ar putea s-o înlocuiască, aşa că nu s-a dat bătută. Într-o noapte, în care luna atârna grea pe boltă, s-a dus la vrăjitoarea împărăţiei, făgăduindu-i zece bani de aur dacă va reuşi să o scape de şoricel. În schimbul galbenilor lucitori, a primit o pudră magică ce avea puterea de-a transforma totul în aur. Întoarsă la palat a făcut întocmai cum fusese învăţată, turnând din belşug pudra vrăjită peste şoricel. Eroul nostru se transformă, cît ai zice: chiţ! într-o mică bijuterie de aur.
Regina însă n-a avut noroc. Regele văzând năpasta care a căzut pe şoricel, a poruncit bijutierului să-i facă un lăntişor de aur pe care a prins biata făptură. De atunci regele l-a ţinut mereu lângă inima sa, iar regina a împietrit de ciudă.