Cireșica și Vișinica

În biserica Domnului, Cireşica, fiica cea mai mică a primăverii, s-a îmbrăcat într-o rochie albă, ca de mireasă. Cealaltă, Vişinica, s-a îmbrăcată într-o rochie roz; fiica cea mare bineînţeles. Cireşica este cea mai frumoasă şi cea mai bună. Este veselă şi îi place să se joace cu vântul de primăvară care-i scutură petalele. Ea dăruieşte copiilor, în fiecare primăvară dulciuri rotunde şi dulci. Vişinica este crudă şi rea, vântul o supără, pentru că nu vrea să-şi strice rochia roz. De aceea fructele ei sunt rotunde, frumoase, vişinii dar amărui. Şi pentru că oamenii o plac mai mult pe Cireşica şi fructele ei dulci ca zahărul, Vişinica a vrut să se răzbune pe sora ei.
Într-o zi, o pasăre frumoasă veni la Cireşica şi mâncă câteva cireşe. A doua zi veni din nou şi în zilele ce urmară, iarăşi. Văzând Cireşica că pasărea vine zi de zi să mănânce, îi spuse:
- Rogu-te nu mai veni să mănânci aici! Am să rămân fără cireşe! Lasă şi altora din fructele mele.
Vişinica tocmai trecea pe acolo şi auzii vorbele Cireşicăi. Alergă iute la mama lor Primăvara, şi-i spuse ce auzise.
- Uite pe cine iubeşti tu mai mult! Ea nu vrea să-şi împartă fructele cu celelalte vietăţi!
Primăvara se mânie şi chemând-o pe Cireşica îi zise:
- Tu care eşti cea mai frumoasă şi cuminte dintre fiicele mele, de ce nu laşi pasărea să mănânce din fructele tale? Ca să nu rămâi fără fructe?
Cireşica rămase împietrită. Nu putea scoate nici un cuvânt. Niciodată nu o mai certase mama ei. Luând tăcerea ei drept vinovăţie, Primăvara pe loc o pedepsi pe Cireşica ca de la anul să nu mai dea rod. De supărare şi de ruşine, Cireşica a fugit în lume. Vişinica a rămas singura care dădea fructe primăvara, aşa că oamenii veneau acum numai la ea. Şi tare o îngrijeau şi o răsfăţau. Se temeau pesemne că vor rămâne fără vişine, aşa cum rămăseseră fără cireşe. Iar Vişinica era mulţumită.
S-adus Cireşica şi s-a tot dus zile şi săptămâni. Şi într-o zi, parcă la capătul pământului, a ajuns la o livadă bătrână, înconjurată de un gard viu, foarte înalt. La intrare se afla imaginea unui copac trist. Pătrunse înăuntru şi văzu mii de copaci dar toţi erau trişti. Căci fiecare dintre ei fusese pedepsit de Primăvară, iar printre ei mişunau mii de vietăţi. Aici s-a oprit Cireşica.
Într-o zi un gândăcel, mic şi amărât, cu aripioare de aramă, a venit la Cireşica să-i ceară de mâncare. Dar Cireşica i-a spus:
- Îmi pare rău, am fost pedepsită de Primăvară să nu mai dau fructe. Dacă aş avea ţi-aş da cu dragă inimă. Când o auzi, gândăcelul se transformă pe loc în mama ei Primăvara. Dându-şi seama că inima Cireşicăi era bună, şi se pripise când a pedepsit-o, o iertă, iar în anul care veni, Cireşica dădu rod mai bogat ca niciodată. Iar Vişinica, dacă a văzut că Primăvara şi oamenii au iertat-o pe Cireşica, a plecat în lume, iar cele două surori nu s-au mai întâlnit niciodată.



Dec 2005