Matematică

Desenez pe o foaie, la întâmplare, un trapez dreptunghic, adică, ştiţi voi, cu un unghi de 90 de grade. Îl notez: A, B, C, D. Liniile trase parcă au prins viaţă. Încep să-mi vorbească. Voci piţigăiate.
- Cum îndrăzneşti să nu ne colorezi? Galben e cel mai potrivit ca să ieşim în evidenţă!
- De ce să ieşiţi în evidenţă?
- Pentru că suntem cele mai importante! spuse „AB”.
Într-adevăr, erau importante, nu înseamnă să le colorez. Doar ca să le fac în ciudă, am construit linia mijlocie a trapezului şi am colorat-o în albastru. Aud o voce timidă:
- Mulţumesc mult, domnule, pentru haina albastră.
Cum îmi place nota de respect, i-am dat şi un nume: „ME”.
Laturile celelalte se înroşiră de furie. Începură să o certe atât de tare pe sărăcuţa „ME” încât nu am avut de ales şi am trasat un cerc în jurul lor. În felul acesta nu le mai auzeam.
Bun! Trebuie să fac puţină ordine. Îmi trebuie un poliţist. Nu unul oarecare. Unul „drept”. Asta este! Voi construi o dreaptă perpendiculară din C, pe mironosiţa „AB”. O voi boteza „CL”, adică: calea legii. Super! Acum am un dreptunghi, „DCLA”, care nu se înţelege deloc cu triunghiul „LBC”. Ce să fac? Trasez dreapta „AC”. Stai! Este diagonala dreptunghiului. Acum am trei triunghiuri mari şi late care sunt la egalitate.
Dacă mă uit mai bine, intersecţia cu linia de mijloc a dat naştere unui punct, O, care la rândul său formează două triunghiuri: „AMO” şi „COF”.
Să vă lămuresc, F este intersecţia poliţistului „CL” cu domnişoara Linie mijlocie. Uf! Au unghiuri opuse la vârf. Tot atât de opuse erau şi personalităţile lor.
Gata! Mă cheamă mama. Las desenul şi micul oraş născut în voia lui.
Se vor descurca?!