Lăudărosul

Trăia odată, nu prea departe de graniţa dintre lumea reală şi cea a poveştilor, un rege tare lăudăros. Era bogat şi împreună cu soţia lui trăia într-un palat imens îngrijit de mii de slujitori. Numărul acestora însă scădea zi de zi pentru că împăratul se lăuda mereu: „Eu pot să fac treabă mai bună decât voi”. Supăraţi, ei îi răspundeau: Dacă poţi să faci mai bine, înseamnă că

nu ai nevoie de noi”. Regele ştia că spusele lui sunt doar Vorbe-n vânt, dar nu-şi putea ţine gura. De parcă Michiduţă i-ar fi pus un ac pe limbă şi de câte ori încerca să se abţină, acul îl înţepa. Lucrurile au continuat aşa, până când au plecat toţi. Rămasă singură soţia lui începu a se văita cât era ziua de lungă că trebuie să se ocupe de tot palatul.

Într-o zi, nervos la cume, şi sătul de reproşurile reginei, regele s-a dus să se liniştească pe malul unui lac ce se întindea nu departe de castel. Acolo a întâlnit o vrăjitoare bătrână şi foarte urâtă. Cum, n-aţi uitat, nu putea să-şi ţină gura, îi spuse vrăjitoarei :
„Eu pot să fiu mai urât decât tine!”
Baba, după ce l-a privit câteva clipe, i-a răspuns:
„Adevărat grăieşte gura ta!”
Şi l-a transformat numaidecât într-o broască.

Şi-am încălecat pe-o coadă de lopată
Şi v-am spus o minciună întortocheată!